Fatima - ultimul secret
Pagina 2/5


Cei trei copii pastori - Jacinta Marto, Francisco Marto si Lucia dos Santos - la Fatima, in perioada in care li s-a aratat Fecioara Maria. Lucia dos Santos (in mijloc), devenita calugarita, traieste si azi (in medalion). In virsta de 93 de ani, ea a confirmat autenticitatea celui de-al treilea secret de la Fatima

 

Relevarea mult asteptata
   Concret, Fecioara Maria ar fi mijlocit celor trei copii pastori viziunea unui "episcop imbracat in alb care se roaga pentru toti credinciosii si care, mergind cu greu spre cruce, printre cadavrele persoanelor martirizate (episcopi, preoti, religiosi, religioase si numerosi laici), cade la pamint, ca si cum ar fi doborit de o arma de foc". Asa este citat de AFP cardinalul secretar de stat al Vaticanului, Angelo Sodano. "Este clar, astazi, ca acest episcop imbracat in alb il reprezenta pe Joan Paul al II-lea", a precizat ulterior purtatorul de cuvint al Vaticanului, Joaquin Navarro-Valls, atunci cind a facut anuntul ca textul integral al celui de-al treilea secret de la Fatima urmeaza sa fie publicat in curind. De altfel Papa a si incredintat aceasta misiune Cogregatiei Doctrinei Credintei.
   Dar pina atunci, ce era important s-a aflat. Textul propriu-zis nu va prezenta o alta valoare decit cea pur documentara. Esentialul, secretul in sine, a fost spus. Aceasta era, asadar, viziunea pe care nici unul dintre Papi ce s-au succedat in ultimii 40 de ani nu a fost de acord sa fie dezvaluita.
   Trebuie sa mai spunem ca nu putini au fost cei dezamagiti? Sigur, asteptarile pot fi foarte mari in cazul unui secret ce a obsedat intreaga lume crestina atita amar de vreme si care a fost pazit cu atita religiozitate. Insa, contrar asteptarilor, in loc sa simplifice lucrurile dezvaluirea sa mai mult le complica. Sa vedem cum...

[ continuare ]
1 | 2 | 3 | 4 | 5

STIRI pe aceeasi tema - Ecouri dupa Fatima
ARTICOLE pe aceeasi tema - none
CARTI pe aceeasi tema - none

Inapoi la STIRI
Inapoi la stiri

linie.gif (484 bytes)
© Florin IORGA - 2000

HOME