Conversatiile cu extraterestri sint strict interzise!
Este de notorietate faptul ca de-a
lungul timpului au fost emise legi dintre cele mai bizare. Corpuri legislative din mai
toate partile globului au votat la gramada tot soiul de aberatii: de la interdictia de a
plimba pisica dupa ora opt seara si pina la obligatia de a raporta la politie orice
aventura extraconjugala. Pe buna dreptate, ele au facut deliciul amatorilor de curiozitati
legislative. Intre acestea insa exista o lege de o factura cu totul speciala si pe care,
citind-o, nu stii prea bine ce sa faci: sa rizi de sa te prapadesti sau sa incepi sa iti
pui intrebari fundamentale? Ca sa nu mai lungim vorba, ne referim la documentul juridic
care declara ilegal "contactul dintre cetatenii Statelor Unite cu extraterestri sau
vehiculele acestora".
Putin perplecsi? Nici o problema, haideti sa analizam chestiunea.
Putina istorie |
Ei,
da, legea aceasta stranie are si o istorie. A fost votata de domnii congresmeni la 16
iulie 1969. Amanuntul este important, pentru ca - avea sa se justifice mai tirziu NASA -
debarcarea pe Luna era iminenta si o lege care sa interzica atingerea capsulei Apollo la
intoarcerea pe Pamint a fost considerata binevenita. De parca orice neavenit ar fi putut
sa o faca! Este de fapt o aluzie stravezie la paragraful care stipuleaza ca este delict
inclusiv expunerea indirecta la "influente extraterestre". Oricum, cert este ca E.T. Exposure Law nu a fost votata separat, ci in cadrul unui pachet mai larg de legi cu caracter tehnic, referitoare la activitatea NASA. In aceste conditii, este aproape sigur ca cei mai multi dintre alesii Americii au votat-o fara macar sa o citeasca, ceea ce a constituit mai tirziu un pretext ideal pentru a face din nou bascalie de congresmeni. Dar legea avea sa intre in atentia opiniei publice abia mult mai tirziu, dupa 13 ani. La 5 octombrie 1982, cu ocazia unei conferinte de presa, dr. Brian T. Clifford de la Pentagon declara sus si tare ca orice contact cu extraterestri sau cu vehiculele lor este "strict ilegal". Intrebat de ziaristi in baza carui act normativ pretinde el una ca asta, Clifford a invocat legea in discutie, lege despre care nimeni nu stia nimic. Sigur, la o verificare rapida, s-a dovedit ca reprezentantul Pentagonului avea dreptate, legea exista bine-mersi. |
Pe bune!
Insistam asupra faptului ca nu va aflati in fata unei glume gazetaresti si ca
toata afacerea este cit se poate de serioasa. Pentru uzul chitibusarilor, precizam ca
textul cu pricina a fost strecurat la Titlul 14, Sectiunea 1211 a Codului Federal de
Reglementari, numele exact al legii fiind "Extra-Terestrial Exposure Law".
Cu alte cuvinte, este o lege care incrimineaza "expunerea extraterestra". Si, ca
orice lege ce stabileste o interdictie si care se respecta, prevede si niste pedepse.
Concret, cine ii incalca prevederile este pasibil cu o pedeapsa cu inchisoarea de pina la
un an sau cu o amenda de 5000 de dolari sau cu amindoua: si puscaria si amenda. Dar poate
mai interesant este faptul ca se pedepseste pina ce si intentia. Altfel zis, este
suficient numai sa iti treaca prin cap sa dai mina cu un extraterestru aterizat in spatele
casei, ca ai si comis un delict federal.
De unde si pina unde
Dupa ce am trecut de socul initial si/sau de primul zimbet, studiind textul propriu-zis
vedem ca apar lucruri interesante. Unul dintre ele este dreptul pe care il capata NASA de a retine orice persoana care a a
incalcat prevederile ciudatei legi. Si nu numai atit, persoana respectiva poate fi tinuta
in carantina sub paza militarizata oricit se crede de cuviinta.
Iata, ceva-ceva pare sa transpara de aici. Mai precis se poate deduce grija pe care o are NASA de a avea la adapostul legii un
control discretionar asupra posibilitatilor de contaminare cu agenti patogeni de origine
non-terestra. Iar textul legii este atit de bine ticluit, incit practic NASA poate
interveni in forta indiferent ca este vorba de un meteorit cazut din spatiu, de o nava
proprie aterizata fortat sau de - hai sa spunem lucrurilor pe nume! - un OZN.
De altfel, la o analiza mai atenta, se pare ca este vizat in special acest ultim aspect.
La bani marunti
Fenomenul OZN a constituit, mai ales in ultima jumatate de secol, o provocare constanta.
De ce? Pentru ca dincolo de depozitiile unor martori mai mult sau mai putin credibili ori
de fotografiile mai mult sau mai putin "sigure", ramin dovezile fizice. Daca,
admitem, un observator mai poate fi mincinos sau un cliseu mai poate fi trucat, in cazul
urmelor lasate la sol de nave extraterestre lucrurile se schimba radical. Caci nu este la
indemina oricui sa simuleze tasari ale solului corespunzatoare unei greutati de citeva
zeci de tone, dupa cum nu oricine poate sa obtina temperaturi la care nisipul se topeste
sau sa efectueze o contaminare radioactiva. Si situatii din acestea sint cu zecile. Cine
are rabdare sa filtreze putin literatura ufologica si sa caute autori seriosi, cu formatii
stiintifice si reputatii incontestabile, le gaseste.
Revenind, locurile in care au aterizat nave extraterestre pot oferi o inestimabila sursa
de informatii, dar in egala masura, pot reprezenta si surse de contaminare extrem de
periculoase. Iar NASA stie ce stie.
In treacat fie spus, a cunoscut si Romania cel putin o situatie similara. In 1968, Emil
Barnea fotografia un OZN in apropiere de Cluj, intr-o poienita din Padurea Baciu. Clujenii
stiu ca la putin timp dupa aceea intreaga poienita era deja inconjurata de un gard de
sirma ghimpata, gard care avea sa dispara abia in primavara anului 1990...
In Statele Unite este ilegal sa stai la discutii cu astfel de cetateni :-) |
A zis cineva ca extraterestri
exista?
Asadar, daca judecam legea referitoare la expunerea extraterestra in lumina celor de mai
sus, lucrurile par sa se lege oarecum. Fara sa mai vorbim de epave care contin cadavre
(cum a fost, se pare, cazul cu cea de la Roswell), de intilniri de gradul IV sau de
rapiri, vedem ca situatia este deja destul de complexa. E.T. Exposure Law inceteaza sa mai
fie un pretext de glume facute pe seama legiuitorilor prin almanahuri. Si, parca, incepe
sa fie de inteles de ce acum aproape 30 de ani NASA a fortat oarecum nota: avea nevoie
acoperire legala in caz de interventie putin mai brutala, dar considerata absolut
necesara.
De neinteles ramine in schimb altceva, anume incapatinarea structurilor informative de a
musamaliza incidentele OZN, de fapt insasi existenta lor, cu riscuri majore pentru o
populatie neavertizata. Bine macar ca exista organizatii civice, care, in urma unor
documentari temeinice, s-au gindit sa publice ghiduri pentru prevenirea accidentelor in
cazul unor observatii OZN.
STIRI pe aceeasi tema - none
ARTICOLE pe aceeasi tema - none
CARTI pe aceeasi tema - none
© Florin IORGA - 2000