Giulgiul lui Isus va putea fi vazut din nou

   Arhidioceza din Torino a anuntat ca Giulgiul lui Isus va fi din nou accesibil publicului in perioada 13 august - 22 octombrie 2000. Astfel, s-a pus capat zvonurilor care dadeau ca nesigura expunerea publica a pretioasei relicve. Conform estimarilor, numarul vizitatorilor care vor dori sa vada cu ochii lor controversatul dar nu mai putin fascinantul Giulgiu va depasi cifra de patru milioane, dupa ce, in 1998, numarul acestora trecuse de doua milioane.
   Fara indoiala, redeschiderea accesului la Giulgiu constituie un eveniment, dar, totodata, reprezinta si un prilej potrivit pentru a trece in revista ultimele date cu privire la acesta.

Scurta istorie
   Prima atestare documentara a Giulgiului dateaza din 1437, cind a fost semnalat la colegiul intemeiat de Geoffroy I de Charny, la Lirey, in Franta, unde atrage multimile ca un magnet. Reapare in 1453 la biserica franciscanilor din Chambréy, fiind donat lui Ludovic I de catre Margueritte de Charny, fiica lui Geoffroy II de Charny. La 1532 are loc incendiul care distruge sacristia sfintei capele din Chambréy, dar Giulgiul scapa ca prin minune. Este amintit din nou in 1578, cind e transferat la Torino, noua capitala a Ducelui de Savoia. Revine in atentia publicului in 1898, cind i se fac primele fotografii. Prima disputa serioasa a asupra autenticitatii sale are loc intre 1899 si 1903, cind este invocat un document din 1389. Este vorba despre cronica lui Pierre d'Arcis, in care se spune ca Henri de Poitiers, episcop de Troyes, ar fi obtinut cu 35 de ani mai devreme de la un artist anonim o marturisire conform careia ar fi pictat Giulgiul.
   Dupa aceasta urmeaza o serie intreaga de mentionari ale Giulgiului, atit de frecvente, incit sint aproape imposibil de urmarit. Merita notat anul 1988, ca an al datarii cu Carbon 14. In plus, sa mai retinem doar anii in care a fost expus publicului , anume 1931, 1933, 1973, 1978 si 1998, alaturi de anul 1997, cind un nou incendiu a pus Giulgil in pericol, dar a scapat cu bine si de data aceasta.

O relicva enigmatica
   Giulgiu este o pinza funerara de mari dimensiuni (4.36m/1,10m), pe suprafata careia se poate distinge o imagine dubla, ventrala si dorsala, a unui barbat gol, care a fost flagelat. Din studiul amprentei lasate pe pinza, reiese ca barbatul in cauza a suferit o incoronare cu spini, o rastignire, precum si o plaga in partea laterala. Cu ochiul liber, aceasta imagine este abia vizibila, insa ea apare foarte clar pe cliseele foto, in negativ.
   Insumind toate aceste date, cercetatorii au ajuns la concluzia ca artefactul merita o atentie deosebita. Studiile efectuate cu cele mai moderne mijloace de investigare arata ca imaginea prezinta un realism anatomic surprinzator. In plus, analiza recenta a picaturilor de singe arata ca acesta apartine unui barbat cu grupa sanguina AB, care contine imunoglobulina umana, hemoglobina si ioni plasmatici. De asemenea, a fost detectata o concentratie ridicata de bilirubina, ceea ce, in mod normal, tradeaza fie probleme hepatice, fie o stare de stres excesiv, care a fost pusa pe seama torturii epuizante.
   Totusi, de aici si pina la a concluziona definitiv ca giulgiul acesta - impresionant oricum - i-a apartinut lui Isus, mai e cale lunga. Testul cu Carbon 14 s-a impus de la sine. El a putut fi realizat abia in 1988, cind fragmente minuscule au fost incredintate unor laboratoare din Tucson, Oxford si Zurich. Rezultatele au fost identice si au situat Giulgiul undeva intre 1260 si 1390, marja de siguranta fiind de 95 %. A fost o adevarata bomba.

Eroare sau interese oculte?
   Sigur, un asemea rezultat nu a putut fi acceptat cu usurinta. De fapt este singurul argument in favoarea falsului, toate celelalte analize sugerind varianta autenticitatii. Evident, au aparut si justificari ale acestei datari. De pilda, s-a sustinut ca fragmetele supuse datarii cu Carbon 14 au fost prelevate exact din zonele care au fost reconstiruite in Evul Mediu, dupa incendiul din 1532. Apoi, au fost reluate toate criticile la adresa acestui sistem de datare, mai ales pentru perioade cuprinse intre 1000 pina la 2000 de ani. In fine, au intrat in circulatie si teoriile conspirationiste. Astfel, s-a sugerat ca prelevarea mostrelor a fost facuta intetionat din zonele reconstituite, gratie unei interventii oculte a Francmasoneriei. Apoi, a inceput sa fie repetata tot mai des intrebarea daca nu a remarcat nimeni faptul ca cele trei laboratoare sint situate in tari protestante. In fine, nu au lipsit nici zvonurile conform carora laboratoarele in cauza ar fi primit niste donatii consistente, incepind de la un milion de lire sterline, pentru ca datarea sa iasa "asa cum trebuie".
   In fata atitor controverse, cu ocazia ultimei sale vizite la Catedrala din Torino, in 1998, aflat in fata Giulgiului, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut oamenilor de stiinta sa arate ca isi pot pastra mintea deschisa si sa incerce in continuare sa dezvaluie intrigantul mister al relicvei.

Argumente in favoarea autenticitatii
   Partizanii mai moderati ai autenticitatii Giulgiului, se abtin de la a invoca pista francmasonica si prefera argumentele stiintifice. Ei prefera sa admita rezultatul datarii, cu precizarea ca el a fost denaturat ca urmare a incendiului din 1532. S-a presupus ca expunerea pinzei de in la temperaturi ridicate ar fi determinat modificari ale concentratiei izotopilor de Carbon 14, ceea ce a condus la denaturarea rezultatelor. Pentru a verifica aceasta teorie, biochimistul Dimitri Kuznetov si-a procurat de la diferiti colectionari din Israel esantioane de tesaturi datind din perioada lui Isus si a simulat conditiile incendiului din Evul Mediu. Concret, el a incalzit mostrele timp de doua ore la temperaturi de pina la 200 de grade Celsius, dupa care le-a trimis la laboratoare pentru datarea cu C14. Surpriza, vechile bucati de pinza erau "intinerite" cu 12 secole, ceea ce reprezinta exact saltul de datare inregistrat de laboratoarele din Tucson, Oxfor si Zurich.
   Dar ipoteza cea mai curajoasa apartine parintelui Rinodeau, conferetiar la Facultatea de Medicina din Montpelier. Dupa opinia sa, cheia enigmei trebuie cautata in alta parte, mai precis in conditiile Invierii. Aceasta, crede el, nu ar fi putut avea loc fara o descarcare masiva de energie, ceea ce a condus la disocierea protonilor si neutronilor. Rezulta de aici ca iradierea protonilor a produs o ardere superficiala a tesaturii, iar neutronii au imbogatit-o cu C14, ceea ce se traduce prin "intinerirea" sa. Metaforic vorbind, acesta ar fi "Flash-ul Invierii".
   Suprinzator, ipoteza a fost confirmata de cercetarile realizate la acceleratorul de particule de la Grenoble si la cel de la Scalay. Totusi, cei reticenti nu uita sa atraga atentia ca acest fenomen ar fi trebuit sa se produca pe cale naturala, si nu in acceleratoare.

Problema ramine deschisa
   Pentru a nu complica inutil lucrurile, ne vom opri aici cu dezbaterea pe marginea datarii cu Carbon 14. Sigur este doar ca imaginea exista si ca ea nu a fost pictata. Tentativele de a o imita prin presarea tesaturii pe un basorelief impregnat cu vopsea au eusat lamentabil. Dincolo de vechimea sa, este inca nesigur modul in care a fost imprimata imaginea pe tesatura. Si, chiar luind de buna datarea intre 1260 si 1390, tot nu am scapat de probleme. De pilda, ne-am putea intreba care a fost motivatia artistului anonim de a realiza - numai el stie cum - o imagine abia vizibila cu ochiul liber. Ce geniu trebuie sa fi avut el pentru a utiliza avant la lettre tehnicile perspectivei, ce urmau a fi inventate abia in secolul XV? Apoi, volumetrua, realizata prin lumini si umbre, este perfecta, dar pe negativ.
   Daca este cu adevarat o opera a unui artist, atunci se pare ca el a conceput-o mai mult pentru cercetatorii din secolul XX si nu pentru contemporanii sai.

STIRI pe aceeasi tema - none
ARTICOLE pe aceeasi tema - none
CARTI pe aceeasi tema - none

Inapoi la ARTICOLE

© Florin IORGA - 2000