"Deschideti dosarele OZN!",
spune fostul sef al personalului de la Casa Alba

John Podesta, fost sef de personal la Casa Alba, sub administratia lui Bill Clinton, a declarat public ca "a sosit vremea ca guvernul sa declasifice dosarele mai vechi de 25 de ani, pentru a oferi oamenilor de stiinta date care sa contribuie la determinarea naturii reale a acestui fenomen", transmite CNN.

John Podesta, fost sef de personal la Casa Alba, sustine ca cetatenii americani au dreptul sa stie ce le trece pe deasupra capetelor

O astfel de solicitare nu ar fi deloc surprinzatoare, daca ar fi venit din partea unei organizatii care cerceteaza fenomenul OZN. Venita insa de la omul care a fost patru ani mina dreapta a lui Clinton, solicitarea capata o alta greutate si readuce in discutie secretomania autoritatilor americane in ceea ce priveste observatiile si incidentele in care au fost implicate obiecte zburatoare neidentificate.

Trebuie sa spunem ca John Podesta nu este membru al Citizens Against UFO Secrecy si nici nu este implicat in Disclosure Project, principalele grupuri care se judeca de ani de zile cu guvernul SUA pentru a afla date despre OZN-urile care au survolat teritoriul american.

In declaratia sa de marti, John Podesta a tinut sa precizeze ca scopul demersului sau nu este acela de a dovedi existenta extraterestrilor. El si-a propus doar sa sustina curentul de opinie ce cauta sa legitimeze investigarea stiintifica a fenomenelor aeriene neexplicate.

Acesta este motivul pentru care a acceptat sa se alature Coalition for Freedom of Information (Coalitia pentru libertatea informatiei - CFI), un grup recent infiintat. CFI a inceput sa faca presiuni asupra Fortelor Aeriene pentru a scoate la lumina dosare OZN considerate sensibile de catre ufologi.

Este vorba despre Proiectul Moon Dust (Praf lunar), cunoscut si sub numele Operatia Blue Fly (Zborul albastru). Cei pasionati de OZN-uri stiu ca dosarul in discutie se refera la posibila recuperare a unei nave de origine necunoscuta, prabusita pe teritoriul SUA, in 1953.

(SURSA: CNN).

03 noiembrie 2002

Alte articole referitoare la fenomenul OZN - aici

Inapoi la STIRI
Inapoi la stiri

linie.gif (484 bytes)
Florin IORGA - 2000

HOME