Mai mult despre posesie si exorcizari (pag 4/4)

Calea de mijloc

Nu numai demoni

Trebuie precizat ca posesia nu este neaparat demonica.
Sa luam, de plida, un oracol. Cind acesta cade "in transa" si "zeii vorbesc prin gura sa", se crede ca, de fapt, el este posedat de spiritul zeitatii care se manifesta prin intermediul lui.
O situatie similara are loc si in cazul profetilor. Sint momente in care el este posedat de divinitatea care il inspira. Aceasta transmite comunitatii religioase ceea ce are de transmis din interiorul profetului.
Tot despre posesie non-demonica se poate vorbi si in cazul unora dintre sedintele de spiritism. Este o situatie mai speciala, fiind vorba despre o luare in posesie cu acceptul celui posedat. In fapt, mediumul permite spiritului unui mort sa intre in corpul sau pentru a putea comunica cu rudele care au solicitat acest lucru. Nu cred ca mai este cazul sa precizam cit de periculoase pot fi asemenea practici...

   Intr-o alta ordine de idei, este interesant de remarcat tendinta relativ recenta pe care o au psihiatria si religia de a se apropia. Dupa cum vom vedea, nu este o tendinta deloc fortata.

   Din aceasta apropiere a aparut etnopsihiatria.

   Ea s-a nascut din necesitatea de a trata in mod diferit pacienti cu afectiuni psihiatrice care provin din culturi si religii diferite. A fost o necesitate evidentiata mai intii teoretic, ca urmare a studiului "nebuniilor" specifice anumitor zone. Varietatea lor este foarte mare si le vom cita aici numai pe cele clasice, incepind cu "amok"-ul si "latah"-ul din Malaezia, "ciinele-nebun-care-vrea-sa-moara" al amerindienilor, "koro" din China, "windigo" al indienilor din Canada etc.

   Ulterior aceasta necesitate a venit si din practica psihiatrilor din marile metropole americane. Ei s-a lovit de problematici cu totul speciale ale pacientilor proveniti din comunitati etnice diferite: cea chineza, cea hispanica, cea indiana, etc. Deseori, in asemenea cazuri, s-au vazut nevoiti sa recunoasca eficienta scazuta a terapiilor prescrise. In schimb, buna cunoastere a mediului religios din care provine un astfel de pacient s-a dovedit a fi salutara.

   In fine, mai consideram interesant de amintit faptul ca in incinta Clinicii Universitare de Psihiatrie Socola din Iasi se gaseste o capela, functionala.

   Desigur, exista rezerve fata de aceasta apropiere dintre religie si psihiatrie, dar intilnim si un entuziasm exagerat. O figura inedita o face pozitia lui Vasile Andru, exprimata in "Terapia destinului" (Princeps, Iasi, 1994) si intr-o serie de articole publicate in revista "Univers paranormal" (disparuta din peisajul publicistic de citiva ani buni...), unde face analiza unui caz de posesie. In opinia sa, posesia poate fi interpretata corect tinind cont atit de latura religioasa a omului, cit si de cea (etno)psihica, precum si de intreaga tipologie a manifestarilor paranormale.

Inapoi la STIRI
Inapoi la stiri

linie.gif (484 bytes)
Florin IORGA - 2000

HOME