Incasii practicau trepanatia

Antropologul John Verano de la Tulane University, din New Orleans, a publicat in numarul din septembrie al prestigioasei reviste New Scientist un impresionant material cu privire uimitoarele cunostinte de medicina ale incasilor, insistind cu precadere asupra trepanatiilor pe care acestia erau capabili sa le realizeze.

Scurt istoric al trepanatiilor

Despre trepanatii se stie cu siguranta ca erau practicate si de vechii greci. Ele sint descrise in tratatele de medicina ale lui Hipocrate (460 - 355 i. H.), care a explicat pe larg de ce sint necesare si cum se efectueaza.
Se estimeaza insa ca taierea sau gaurirea deliberata, in scopuri curative, a oaselor capului se practica de cel putin 3000 de ani, judecind dupa vechimea craniilor ce poarta semnele unor trepanatii. Multa vreme, pina la 1860, nici nu s-a banuit ca este vorba despre interventii chirurgicale, ci s-a presupus ca trebuie sa fie niste interventii magico-rituale, survenite dupa moartea subiectilor.
Antropologul Paul Broca a fost primul care a inteles semnificatia gaurilor practicate in antichitate in craniile de pe aproape tot globul. Studiindu-le cu atentie, el a determinat ca initial oasele capului fusesera fracturate, iar gaurile efectuate aveau rolul de a curata zona distrusa de aschiile de os care puteau genera infectii mortale sau puteau afecta tesutul cerebral intr-un mod iremediabil. Practic, dupa indepartarea tuturor resturilor osoase din zona fracturata, avea loc o "pilire" a marginilor. Atunci cind situatia o impunea, era de preferat practicarea unei gauri chiar deasupra zonei afectate. Urmele de vindecare a oaselor supuse acestor interventii arata fara nici un dubiu ca este vorba despre o operatie efectuata in timpul vietii si nicidecum post-mortem.

Acest craniu incas, descoperit in sudul Perului, poarta urmele a cinci trepanatii vindecate.

 

"Repararea" capetelor sparte era o practica curenta

   Preocupat de cultura incasa de multa vreme John Verano a calcat in numeroase santiere arheologice din Peru si Bolivia. Astfel, a avut ocazia sa inventarieze si sa studieze peste 700 de cranii ce purtau semnele evidente ale unor interventii chirurgicale. In total, in America de Sud au fost identificate aproximativ 1000 de asemenea cranii. Exista unele datind si din perioada pre-incasa, cele mai vechi din baza de date a lui John Verano avind o vechime estimata la aproximativ 2000 de ani. Cele mai numeroase apartin insa intervalului curpins intre 900 si 1500 d.H.
   Din punct de vedere statistic, antropologul american a stabilit ca acestea apartin in proportie de 41 % barbatilor si 32 % femeilor. Surpinzator, datele indica faptul ca in acea perioada 27 % dintre copii au suferit o trepanatie.
   Verano pune aceasta frecventa neasteptata a trepanatiilor pe seama violentei ce domnea in vremurile acelea. De altfel, putinele date istorice arata ca luptele de mica amploare intre sate, la care participa toata suflarea, erau foarte frecvente. Daca adaugam si razboaiele in toata regula, este de inteles de ce atit de multe persoane se alegeau cu fracturi craniene, ce necesitau interventii de tipul trepanatilor.

Antropologul John Verano pe un santier arheologic din Peru

O tehnica mereu ameliorata
   Dar studiul realizat de John Verano demonstreaza si o evolutie in arta vechilor chirurgi incasi. El a dovedit ca, de-a lungul timpului, gaurile au devenit din ce in ce mai mici, avind o acuratete si o finete din ce in ce mai mari. In urma cercetarilor de laborator este cert acum ca trepanatiile efectuate in jurul anului 400 i.H. erau realizate cu instrumente de piatra. Cele de la 1350 d.H. erau insa realizate cu instrumente metalice, dupa cum indica precizia interventiilor. Felul in care oasele se vindecau, mai precis modul de rotunjire a marginilor gaurilor practicate, arata ca, pielea capului era cusuta, dar nu este limpede cu ce fel de fir, dat fiind ca acesta nu a rezistat trecerii timpului.
    Foarte interesant este ca, in functie de gradul de vindecare a oaselor, antropologii au ajuns sa fie in masura sa spuna care pacienti au supravietuit operatiei si care nu. Astfel a fost posibila o constatare neasteptata: la apogeul perfectionarii tehnicilor de trepanatie, rata de supravietuire ajunsese la 80 %! Analiza amanuntita a craniilor avute la dispozitie a aratat ca vechii chirurgi au testat mai multe tipuri de interventii, pentru ca in ultima perioada ei sa adopte o tehnica unica, ce asigura cea mai mare rata a succesului.
Desi nu exista documente scrise, se presupune ca cei care interveneau in cazul unor fracturi ale oaselor craniului trebuie sa fi fost preotii. Din nefericire, inca nu s-au descoperit instrumentele cu care operau acestia. Pina in prezent, astfel de instrumente au fost gasite doar pe teritoriul Greciei antice.

(SURSA: National Geographic News).

STIRI pe aceeasi tema - none
ARTICOLE pe aceeasi tema - none
CARTI pe aceeasi tema - none

Inapoi la STIRI
Inapoi la stiri

linie.gif (484 bytes)
Florin IORGA - 2000

HOME