S-a pornit vinatoarea de vrajitoare

Evenimentele petrecute la sfirsitul lunii trecute in localitatea Meon Valley, din sudul Angliei, au fost de natura sa tulbure profund linistea locuitorilor: in cimitir au fost gasite semne indicind ca acolo s-au desfasurat ceremonii de magie neagra.

   Un reportaj la fata locului, publicat de cotidianul Daily Echo, editia de Southampton, arata ca in trei morminte fost descoperite urmele unor sacrificii animale. Practic, cele trei locuri de veci erau pline de sobolani ucisi. Un alt indiciu al practicarii magiei negre acolo il reprezinta si niste resturi de luminari arse.

  
Initial, politia locala a presupus ca este opera unor adolescenti prea putin supravevgheati de parinti, dornici sa experimenteze senzatii macabre. Dar, la o cercetare mai atenta, s-a dovedit ca locul era frecventat cel putin din luna ianuarie a anului 2000, judecind dupa vechimea unora dintre cadavrele sobolanilor sacrificati. Ori, au apreciat politistii, este putin probabil ca niste tineri sa incerce mai mult de trei-patru ori asemenea experiente, mai ales in conditiile in care acea zona, foarte veche, a cimitirului este inchisa publicului, deoarece se presupune ca acolo trebuie sa mai existe bombe ramase neexplodate din cel de-al doilea razboi mondial. Asa se face ca politia a solicitat ajutorul comunitatii pentru a rezolva acest mister. Si ajutorul nu a intirziat sa apara.

  
Printre primii care au raspuns acestui apel se numara si Kevin Carlyon, o figura cunoscuta in mediile oculte din Marea Britanie, el fiind conducatorul unei asociatii a practicantilor magiei albe din Anglia, "Britain's White Witches". Carlyon s-a deplasat personal la Meon Valley, sa vada despre ce este vorba. Opinia pe care si-a format-o este reprodusa in acelasi Daily Echo: "Este o veste cu adevarat proasta. Nu e vorba doar despre cineva care omoara animale, ci despre cineva care practica magia neagra. Este un ritual cit se poate de serios. Personal, ma ocup de magia alba, insa cunosc cite ceva si despre partea intunecata a magiei. Oamenii acestia ucid animale, le sacrifica, pentru a obtine beneficii personale". Fara sa precizeze pe ce anume se bazeaza, Kevin Carlyon a mai afirmat ca aceeasi persoana care a operat ritualuri negre in cimitirul din Meon Valley este responsabila si o serie de atacuri oculte asupra unor herghelii de cai din Hampshire, in anii '90, despre care presa a vorbit pe larg la vremea respectiva.

  
Intre timp, ancheta desfasurata politie nu a mai avansat. Dar, pe de alta parte, se pare ca va urma o confruntare serioasa intre adeptii magiei albe si cei ai magiei negre, din moment ce Carlyon a tinut sa declare apasat ca "Pentru toate acestea e vinovata o singura persoana. E vorba de cineva foarte rau si am sa fac tot ce imi sta in puteri pentru a-l opri. Nu stiu cine este dar am sa aflu."

(SURSA: Daily Echo)
STIRI pe aceeasi tema - none
ARTICOLE pe aceeasi tema - none
CARTI pe aceeasi tema - none

Inapoi la STIRI
Inapoi la stiri

linie.gif (484 bytes)
Florin IORGA - 2000

HOME