In Zona 51, afacerea Stargate sta sa explodeze

Reconstituire pe calculator a OZN-ului pe care Bob Lazar sustine ca l-a studiat "in interes de serviciu"

Pro si contra Bob Lazar
   Lazar are sustinatori convinsi ca el este un mare erou, care a avut curajul sa spuna adevarul. Gene Huff, de pilda, ii ataca virulent pe toti cei care il acuza ca minte cu nerusinare si ii cauta fisuri in declaratii. Acceptind ipoteza ca serviciile secrete i-au distrus foile matricole, certificatele de absolvire si alte acte ce i-ar dovedi studiile, Bob Lazar cunoaste fizica, spun criticii sai, insa pare a fi mai curind un tehnician, decit un cercetator. De altfel, oameni care au lucrat la Los Alamos pretind, la adapostul anonimatului, ca l-au cunoscut ca tehnician.
   Pe de alta parte, existenta bazei secrete S-4, de care nimeni nu auzise pina la el, a fost confirmata. De asemenea, Lazar a trecut cu succes testul detectorului de minciuni.
   In egala masura, este intrigant ca de zece ani Lazar spune mereu aceeasi poveste, utilizeaza aceeasi termeni si nu vine cu detalii noi, omitindu-le pe altele, asa cum fac de obicei mincinosii. Mai mult, el pare dezinteresat sa profite financiar de istorisirile sale. Chiar daca a autorizat productia unui film documentar si vinzarea unei machete a OZN-ului la care ar fi lucrat, el a ratat numeroase ocazii de a cistiga bani seriosi doar repetind in fata unei camere de luat vederi vechea sa poveste.
   Insa, in ciuda acestor argumente, sint putini ufologi de calibru dispusi sa ii dea crezare. Cei mai generosi ii accepta doar contributia lui la sensibilizarea opiniei publice cu privire la secretele murdare ale guvernului. Unii dintre ei, Stanton Freidman, de pilda, il desfiinteaza pur si simplu.
   In fine, mai trebuie amintita si ipoteza in care numai o parte din spusele lui Bob Lazar sint adevarate. In cazul acesta, s-a speculat ca el trebuie sa fie un agent acoperit aflat in slujba guvernului. Misiunea sa are un caracter dezinformativ: ofera frinturi de adevar, combinate cu enormitati cit casa. Ideea este ca autoritatile au anticipat ca, mai devreme sau mai tirziu, se va gasi cineva din Zona 51 care sa faca publice toate secretele de acolo; dorind sa fie cu un pas inainte, militarii l-au produs pe Bob Lazar. Dupa el poate sa vina oricine, cu orice dezvaluiri, capitalul sau de credibilitate fiind amputat din capul locului. Se va spune ca a mai aparut un ticnit care pretinde ca a surubarit la farfurii zburatoare in Zona 51.

Ufologii se abtin de la chiote
   Ufologii au primit cu interes vestea fotografiilor din Zona 51, dar nici se poate spune ca au sarit in sus de bucurie. La drept vorbind, au dreptate. In primul rind, un prim set de fotografii circula in mediile ufologice de citiva ani buni. Cele noi difera prin calitatea net superioara (se poate face diferenta intre o masina si un camion) si prin faptul ca atesta activitatea in zona: o cladire noua, citeva hangare in plus si cam atit. Apoi, ele nu dovedesc nimic. Cum bine arata Robert Bletchman, purtatorul de cuvint al MUFON (Mutual UFO Network), "daca tehnologia extraterestra este adaptata pentru Aparare, atunci asta trebuie sa se petreaca inauntru, sub pamint, la sapte etaje adincime, si nu la suprafata". Si are perfecta dreptate. Cu oricita bunavointa am studia imaginile, tot nu putem gasi ceva care sa semene cu un OZN.
   Deci, dincolo de ideea ca nu are in fiecare zi ocazia sa arunce o privire intr-o baza secreta devenita legendara, nimic nu poate trezi interesul unui ufolog cu adevarat serios. In alta ordine de idei, interesul pur documentar al noilor fotografii este indiscutabil si putem fi convinsi ca au fost vindute pe o suma frumoasa companiei care le-a postat pe Internet; oricum si-a scos banii din reclamele inserate in site. Dar, sintem nevoiti sa admitem, cunoasterea fenomenului OZN nu a inaintat absolut deloc gratie acestor imagini.

Pe cind un "Stargate"?
   Scriam cu o saptamina in urma ca Statele Unite se aflau in plin scandal de presa, datorita publicarii pe Internet a fotografiilor din Zona 51. Corect, dar, spun gurile rele, lucrurile nu se vor opri aici. Cuvintul "Stargate" se aude tot mai des. In logica mai multor comentatori, dupa Watergate si mai recentul Sexgate, Stargate ar trebui sa fie urmatorul mare scandal politic ce va zdruncina administratia americana. Cu alte cuvinte, dupa banii negrii pentru campania electorala a lui Nixon si dupa derapajele lui Clinton cu o stagiara la Casa Alba, America va trece prin scandal legat de... farfurii zburatoare si extraterestri!
   Dar sa fie oare posibil sa izbucneasca un Stargate? Acum in nici un caz si nici prea curind, in ciuda faptului ca, teoretic, citeva motive s-ar gasi, daca tinem neaparat: problema prabusirii de la Roswell a ramas in coada de peste, observatii OZN continua sa fie raportate, inca nu este limpede cum stau lucrurile cu rapirile, povestea cu Hangar 18 (se spune ca filmul cu acelasi nume a fost inspirat dintr-un caz real) a fost inmormintata si, in sfirsit, scandalul cu fotografiile Zona 51 isi traieste ultimele zile. Toate aceste evenimente au avut loc la o distanta prea mare unele de altele si, fiecare luat in parte, nu a avut un ecou suficient de mare pentru a genera un seism la Washington.
   Ramine de urmarit ce se va intimpla in continuare, mai ales ca, in conformitate cu un sondaj realizat la citeva luni dupa lansarea productiei hollywoodiene "Independence Day", doua treimi dintre americani cred sincer ca o invazie extraterestra e posibila. Aceasta inseamna ca opinia publica este mai pregatita acum pentru un Stargate decit acum 50 de ani. Dar mai este nevoie fie de inca o perioada de acumulare, fie de un nou eveniment, exceptional de data aceasta, care sa toarne gaz pe focul banuielilor ca Washingtonul intretine demult relatii cu extraterestri.
   Asadar, totusi, pe cind un "Stargate"? Pe mai tirziu spunem noi, pe curind, spera citiva dintre americani. Dar el nu va avea loc pina cind acestia nu vor fi destul de multi. Cei mai inversunati dintre ei s-au adunat deja intr-o grupare numita "Stargate Coalition". Obiectivul lor declarat este acela de a face presiuni pina cind guvernul nu va mai avea incotro si va trebui sa divulge toate secretele in legatura cu OZN-urile si extraterestri pe care le ascunde. Fondatoarea "Stargate Coalition", Cecilia Dean, a precizat pentru "The Scotsman" din 20 aprilie: "Credem ca militarii sint in legatura cu civilizatii extraterestre de 50 de ani si au dezvoltat relatii de colaborare cu cel putin doua asemenea civilizatii, care se desfasoara in baze militare subterane, printre care si Area 51". Sotul ei, Robert Dean, este ofiter in retragere si sustine ca a avut acces la documente secrete ale NATO, ce contineau, intre altele, rapoarte de la autopsii ale unor extraterestri. Nu au fost facute publice deoarece s-a considerat ca ar provoca panica. "Guvernul stie lucrurile acestea de 50 de ani si, cum un contact cu extraterestri este iminent, ar trebui sa le aduca la cunostinta opiniei publice de pe acum", a declarat el pentru aceeasi publicatie.

 

1  |  2  |  3  |  4

STIRI pe aceeasi tema - Scandal: Zona 51 vazuta din satelit!
ARTICOLE pe aceeasi tema - none
CARTI pe aceeasi tema - none

Inapoi la STIRI
Inapoi la stiri

linie.gif (484 bytes)
Florin IORGA - 2000

HOME