Calmarul urias exista!

   Despre caracatitele uriase s-a spus adesea ca populeaza doar povestile marinarilor sau cartile unor zoologi exaltati. Criptozoologia, adica disciplina care se ocupa cu studiul animalelor enigmatice, nu a intrat inca in rindul stiintelor "oficiale". Pentru a lua in serios acest gen de studii, conservatorii cereau probe solide: un Yeti adus in cusca, o caracatita uriasa pusa pe masa din laborator, etc. Nici o fotografie nu era buna pentru ei, fiind considerata un fals din capul locului. Iata insa ca dorinta de a avea dovezi concrete le-a fost indeplinita: un calmar urias a ajuns in laboratoarele de studiu.

calamar1.jpg (14120 bytes)

Dupa secole de controverse, caracatita uriasa a ajuns din mitologie pe masa de disectie

20 de metri lungime!
   Sub titul "Oamenii de stiinta dezvaluie secretele monstrilor", o depesa sosita prin serviciul de stiri al BBC informeaza ca una dintre creaturile mitice ale oceanelor a fost scoasa la suprafata din adincul apelor tasmaniene. In navodul unor pescari a fost prins un calmar urias, cu o lungime de 20 de metri. Dupa operatiunile extrem de laborioase menite sa o aduca la bord, aceasta a fost transportat la Muzeul Tasmaniei. Nu a fost deloc usor, dat fiind ca impresionantul monstru marin avea o greutate de aproape 300 de kilograme si - conform declaratiilor martorilor oculari - mirosea ingrozitor. Conform unui cercetator de la Muzeul Tasmaniei, David Pemberton, exemplarul capturat a murit chiar inainte de a fi scos din apa, probabil datorita schimbarii rapide de presiune, stiut fiind ca de cele mai multe ori calmarii prefera apele foarte adinci. De asemnea, in cursul transportului, corpul calmarului a avut enorm de suferit atit datorita manevrelor efectuate, cit si datorita propriei greutati.
  
Oricum, chiar si in aceste conditii, exemplarul tasmanian pare a fi cel mai mare capturat pina in prezent si va oferi savantilor ocazia nesperata de a efectua cercetari in premiera. Liz Turner, de la acelasi muzeu, recunostea ca "este descurajant cit de putin cunoastem despre aceste fiinte". Dar, gratie acestei capturi s-a aflat deja ca acesti uriasi ai marilor sint niste adevarati vinatori si nu ezita sa atace inclusiv balene, dupa cum indica resturile din stomac.

dewitt.jpg (13565 bytes)

DeWitt Webb, in 1896, alaturi de un calmar gigant

Povestea unui mincinos
   Unii comentatori nu au ezitat sa numeasca recenta captura drept "istorica". Termenul nu este tocmai exagerat, deoarece ultimul calmar de dimensiuni similare a fost gasit in 1896, esuat pe o plaja din sudul orasului St. Augustine, Florida. Descoperirea i-a apartinut doctorului DeWitt Webb, naturalist amator din localitate si totodata presedinte al St. Augustine Historical Society. El a fotografiat exemplarul si a trimis fotografii mai multor universitati din Statele Unite. Paradoxal, nici unul dintre expertii in cefalopode de atunci nu a cadaticsit sa se deplaseze la fata locului. Numai profesorul Addison Verrill, de la Yale University, i-a raspuns printr-o scrisoare, in care isi exprima banuiala ca, de fapt, ar fi vorba despre un calmar si nu despre o caracatita, asa cum credea DeWitt.
  
Ulterior, peste descoperirea lui DeWitt Webb s-a asternut tacerea. Prin anii '30, cind cercetatorii si-au adus aminte de fotografiile ramase de la el, s-a iscat o polemica in toata regula. Aparitia unor borcane in care Webb ar fi conservat in formol mostre din tesutul caracatitei sau calmarului a complicat lucrurile si mai mult. Autenticitatea lor a constituit subiectul unor dezbateri furtunoase. Dar nici fotografiile sale nu au fost iertate. In scena au intrat experti care le-au intors pe toate fetele, generind astfel o noua serie de discutii aprinse.
   Acum insa, dupa exemplarul pescuit in apele Tasmaniei, este sigur ca exista calmari uriasi si e foarte probabil ca DeWitt Webb sa fi fost un om cinstit si nu un mincinos ordinar, asa cum s-a afirmat in citeva rinduri.

calamar2.jpg (5057 bytes)

Un monstru marin ridica totdeauna probleme de depozitare

Un alt mit a fost sfarimat
   Va mai aduceti aminte de povestea meteoritilor? Savanti cu reputatii dintre cele mai solide, intre care si chimistul Lavoisier, sustineau ca meteoritii nu pot exista din simplul motiv ca pietrele nu au cum sa cada din cer. Argumentul lor suprem, emis de la inaltimea statutului lor de oameni de stiinta, tintea catre martorii oculari si parea imbatabil: cum pot fi crezuti niste oameni care nu au nimic in comun cu stiinta? Dar istoria i-a contrazis. Si iata ca istoria se repeta. Cine sa ii creada pe marinarii secolelor trecute sau pe niste pescari amariti din Tasmania, care de multa vreme tot spuneau ca in apele lor traiesc creaturi misterioase? A fost doar o chestiune de timp pentru a se dovedi ca nu e nici o superstitie la mijloc. A fost necesar ca unul dintre miile de vase de pescuit moderne sa ajunga la locul potrivit si la momentul potrivit. Brusc, superstitiile au incetat sa mai fie superstitii. Legendele despre marinari smulsi de pe punte de tentacule uriase aparute din senin nu mai pot fi considerate legende. Exemplarul capturat acum ar fi fost in stare de asa ceva. Astfel a mai fost sfarimat un mit.
   Recapitulind, mai intii au fost meteoritii. Acum, iata, a sosit rindul calmarilor uriasi. Oare ce mai urmeaza? Sa fie Yeti la rind? Sau, poate, cine stie... Va ginditi cumva la extraterestri?

STIRI pe aceeasi tema -
ARTICOLE pe aceeasi tema - none
CARTI pe aceeasi tema - none

Inapoi la ARTICOLE
Inapoi la carti

linie.gif (484 bytes)
Florin IORGA - 2000

HOME